Detalii concurs

Avand in vedere ca in cadrul workshop-urilor de dezvoltare competente antreprenoriale prin intreprindere simulata organizate in cadrul proiectului ”Studenti mai bine pregatiti pentru viitor (UPG Ploiesti)”  studentii au primit acces la simulatorul individual Eduardo si au fost instruiti cu privire la utilizarea acestuia, anuntam lansarea concursului in cadrul simulatorului individual de business Eduardo.

Pentru evaluarea si demonstrarea competențelor de gestionare și dezvoltare a unei afaceri, studenții vor fi implicați într-un concurs prin intermediul simulatorului de business Eduardo.

In cadrul acestuia, vor fi folosite competențe ale participanților precum:

  • Capacitatea de a gândi holistic
  • Capacitatea de a defini o strategie și pașii necesari în implementarea ei
  • Capacitatea de a face un management financiar corect
  • Capacitatea de a înțelege condiționările interdepartamentale și necesitatea armonizarii deciziilor la nivel de organizație
  • Capacitatea de a înețelege trendurile și luarea în timp util a măsurilor de corectare sau de exploatare a unor oportunități.

Cine poate participa in cadrul concursului

Studentii Universitatii Petrol Gaze din Ploiesti – Facultatea de Stiinte Economice care sunt inscrisi in grupul tinta al proiectului ”Studenti mai bine pregatiti pentru viitor (UPG Ploiesti)” si au participat la workshop-urile de dezvoltare competente antreprenoriale prin intreprindere simulata dar NU au participat deja in cadrul concursului organizat in anul universitar 2020-2021.

Calendar de derulare a concursului

Interval Scenariu Moment evaluare
03-09 ian. 2022 Managementul pe bază de valoare

(Value Based Management)

Luni,  10 ianuarie, orele 9:00
10-16 ian. 2022

 

Aptitudini de bază în afaceri – versiunea completa (Basic Business Skills- full version) Luni,  17 ianuarie, orele 9:00
17-23 ian. 2022

 

 

Managementul crizelor și al schimbărilor – Capitolul 1 (Crisis and Change management- chapter 1) Luni,  24 ianuarie, orele 9:00

Premiile acordate

Premiile care vor fi acordate:

  • 11 premii I in valoare de 1.100 lei/persoana
  • 12 premii II in valoare de 880 lei/persoana
  • 10 premii III in valoare de 660 lei/persoana

Modalitate de evaluare si acordare a premiilor

Studenții vor fi ierarhizați automat de sistem in funcție de rezultate. Parametrul evaluat va fi ”Nivelul de numerar la sfârșitul perioadei”.

Fiecare participant va avea ca scor parțial de etapă locul obținut în clasament.

Punctajul final va fi obținut prin insumarea scorurilor parțiale.

Exemplu: Cineva care obtine locul 1 la etapa1, locul 1 la etapa2, locul 2 la etapa 3. Punctajul lui este de 4 (1+1+2). Și fiind valoarea cea mai mica, este clasat primul.

Ierarhia finală va fi stabilită de ordinea crescătoare a punctajelor.

Rezultatele concursului vor fi publicate pe site-ul proiectului.

Atentie:

  • Pentru fiecare simulare trebuie parcurs intreg scenariu. Cei care nu au finalizat tot scenariul vor fi evaluati in functie de stadiul in care au ajuns.
  • Daca reluati o simulare, sistemul va rescrie peste simularea anterioara. Vom evalua doar ultima simulare realizata. Asadar, daca ati obtinut un rezultat bun pe un anumit scenariu, ar putea fi recomandat sa nu mai exersati in scenariul respectiv.