Managementul riscului la inundaţii si incendii înseamnă aplicarea unor politici, proceduri şi practici având ca obiective identificarea riscurilor, analiza şi evaluarea lor, tratarea, monitorizarea şi reevaluarea riscurilor în vederea reducerii acestora, astfel încât comunităţile umane, toţi cetăţenii să poată trăi, munci şi să-şi satisfacă nevoile şi aspiraţiile într-un mediu fizic şi social durabil.

Practica mondială a demonstrat că apariţia inundaţiilor nu poate fi evitată, însă ele pot fi gestionate, iar efectele lor pot fi reduse printr-un proces sistematic, care conduc la un şir de măsuri şi acţiuni menite să contribuie la diminuarea riscului asociat acestor fenomene. Managementul riscului la inundaţii este astfel rezultatul unei combinaţii ample, dintre măsurile şi acţiunilepreventive premergătoare producerii fenomenului, cele cu caracter operativ din timpul desfăşurării inundaţiilor şi cele de refacere întreprinse post inundaţii (de reconstrucţie şi învăţăminte deprinse ca urmare a producerii fenomenului).

Managementul riscurilor de incendiu este o componenta principala, cu caracter preventiv a managementului situatiilor de urgenta generate de incendii si are ca scop reducerea pierderilor materiale si de vieti omenesti, prin implementarea unor masuri specifice de prevenire. Principalele obiective ale managementului riscului de incendiu sunt:  asigurarea securitatii utilizatorilor si a echipelor de interventie; protejarea proprietatii; asigurarea continuitatii activitatilor operatorilor economici; protejarea mediului; protejarea patrimoniului – monumente istorice, de arhitectura sau alte valori culturale.